Fotograf: Nunta Arad si Trash the dress la Budapesta – Edina & Tamás
Weekendul trecut am luat parte în calitate de fotograf la o nunta genială, în Arad. Pe Edina și Tamás i-am cunoscut de ceva timp. Știam că amândoi sunt cadre medicale, iar ideea de nuntă ,,Ori la bal, ori la spital” a transformat evenimentul lor într-unul memorabil. Distracție peste limită, dans, băutură din eprubete și seringi. De la Dj, barmani, ospătari, nași, miri și până la invitați cu toții am luat parte la voie bună și o petrecere pe cinste.
Dar să începem cu sfârșitul. Totul a fost în ceață, uneori prea ”multe injecții” îți tratează foarte rapid invitații și pe toți cei prezenți la nuntă. ”Externarea la party” are loc mai repede. Să nu mă înțelegeți greșit! Mie nu mi-a fost aplicat nici un tratament. Nu am băut deloc :)) însă, mi-a fost aplicată ”o perfuzie cu cafea”, recunosc! Am primit destulă energie încât să fac față distracției și să fotografiez toate momentele. Așa nunta în Arad, la care să fiu fotograf, nu am mai prins demult. Legat de organizare, Edina a reușit performanța. Totul a decurs fără a fi presați de timp, de la pregătirea mirilor, la Biserică până la final. În plus am reușit să facem și o ședință foto super relaxată în ziua nunții. Ce pot să spun, jos pălăria pentru miri.
Trash the dress la Budapesta
După nuntă, Edina și Tamás au decis să facem ședința foto Trash the dress la Budapesta. O decizie extrem de bună. La scurt timp de la nunta lor, am plecat împreună la Budapesta. Am colindat timp de două zile orașul de pe Dunăre timp în care am profitat la maxim de arhitectura vastă și de frumusețea orașului. Am realizat o serie de fotografii foarte interesante. În prima zi, ne-am axat mult pe fotografiile de seară. Îmbiați de frumusețea luminilor care conturau frumos întregul oraș, cu ajutorul câtorva blitz-uri am transformat ședința foto într-una creativă și inedită . Fiind toamna deja, soarele apunea mai repede și am fost nevoiți să ne grăbim. Da, știu că nu e tocmai plăcut să te plimbi prin Budapesta în rochie de mireasa la pași repezi, însă a meritat.
A doua zi am continuat ședința foto, în zona Parlamentului și la Castelul Vajdahunyad. Am avut parte de timp suficient și o lumină excelentă. Am realizat tot ce ne-am propus. Vă las pe voi să vedeți fotografiile atât pe cele de la nuntă cât și cele de la Trash the dress.
fotograf nunta arad , trash the dress budapesta
Poate te interesează și articolul: Fotografii nunta Arad – Ramina & Denis sau Fotografii nuntă Arad – Evelyn & Ilie
Fotograf nunta Arad – Trash the dress Budapesta