Fotografie de nuntaSedinta FotoTrash the dress

Fotograf nunta Timisoara – Betina & Raul – Trash the dress

fotograf nunta timisoara

Fotograf nunta Timisoara – Betina & Raul. Sedinta foto foto Trash the dress la Charlottenburg și Cetatea Șoimoș.
Ingredientele: doi miri frumoși, două locații și două ore de fotografiere intense. Rezultatele au fost pe măsura.

Îmi plac culorile arămii ale toamnei și lumina apusului. Astfel am ales împreuna cu Betina și Raul să realizăm o ședință foto de Trash the dress în inima naturii. În apropiere de Timișoara, mai exact la Charlottenburg. Înconjurați de dealuri și scăpați de agitația și zgomotul orașului, eu mi-am găsit inspirația într-un decor de poveste. Mirii mei dragi au devenit brusc foarte deschiși și încărcați cu bună dispoziție. Aerul curat și vântul care adia ușor, razele aurii ale soarelui ne-au încărcat de altfel cu energia necesară pentru realizarea acestei minunate ședințe foto.

Pentru că la nunta care a avut loc în Timisoara si la care am luat parte ca fotograf am avut parte de lumina inedita iar dimanica evenimentului a fost una aparte. Mi-am dorit și ca ședința foto să fie diversă, dinamică și să profit la maxim de lumina toamnei, perfectă pentru fotografii.

Fotograf nunta Timisoara – Paul Moș

După ce am zăbovit în oaza de frumusețe de la Charlottenburg timp în care ne-am plimbat pe dealuri, am alergat pe câmp, printre copaci și am realizat fotografiile am pornit spre Cetatea Șoimoș. Am urcat la cetate și am continuat sedinta foto. În același ton dinamic și forte creativ. Brăzdați de razele soarelui care urma să apună, am profitat intens de lumina perfectă pentru a realiza fotografiile de la sedinta foto trash the dress pe care le puteți vedea mai jos. Spre final am avut și de o surpriza. Un apus de soare foarte frumos, colorat cu un portocaliu inedit. Iubesc toamna și culorile ei iar mirii au fost extrem de încântați și deschiși. Acest lucru a făcut ca fotografiile să fie inedite și sedinta foto de excepție.

Fotograf nunta Timisoara

fotograf nunta timisoara - paul mos - sedinta foto trash the dress
fotograf timisoara
fotograf nunta timisoara - sedinta foto - trash the dress
trash the dress - fotograf timisoara - nunta
sedinta foto trash the dress
sedinta foto trash the dress fotograf nunta timisoara
sedinta foto trash the dress fotograf nunta timisoara
sedinta foto trash the dress fotograf nunta timisoara
fotograf nunta timisoara
cetatea soimos - lipova - arad
cetatea soimos - trash the dress
trash the dress - foto
fotograf nunta timisoara - sedinta foto trash the dress - cetatea soimos arad
cetatea soimos - trash the dress
fotograf nunta timisoara
sedinta foto la cetatea soimos
sedinta foto nunta la cetatea soimos
fotograf nunta timisoara - fotografii trash the dress - sedinta foto - nunta timisoara - fotograf profesionist
fotograf nunta timisoara - paul mos 32
Fotograf nunta Timisoara Paul Mos – Sedinta foto Trash the dress – Betina & Raul

Poate te interesează să citești și despre: Ședință foto pe Transfăgărășan cu Maria și Sergiu sau Fotografii nuntă Reșița – Lavinia & Andrei – 1 Septembrie 2018